luni, 18 iulie 2011

Tort cu Mousse de Zmeura si Ciocolata Alba


De obicei nu facem torturi sau prajituri prea complicate. Poate din lipsa de timp, poate pentru ca bucataria e o pasiune si trebuie sa te distrezi in timp ce gatesti. Ori, dupa parerea mea, retetele foarte stricte si complexe, nu prea se incadreaza. Dar cateodata, mai incerc cate ceva mai deosebit, cum e si acest tort. De fapt, ca sa fiu sincera, doar blatul si ornamentul lui sunt mai complexe, dar de mare efect. Ideea am preluat-o de la Laura Adamache si al ei blog minuntat, unde mereu vad cate ceva de-mi ploua in gura. Si pentru ca avem fructe de padure, inscriem si aceasta reteta la provocarea Dulcea Romanie organizata de Flory.
Pentru un tort de 23 cm, adica vreo 8 - 10 portii, avem nevoie de:

Blat:
  • 120 g zahar tos (preferabil fin)
  • 120 g faina
  • 3 oua
  • 1 plic zahar vanilat
  • cateva linguri de zahar pudra
Ornament blat:
  • 30 g faina
  • 30 g zahar
  • 30 g unt la temperatura camerei
  • 1 albus de ou
  • 10 g cacao 
Mousse de zmeura:
  • 450 g zmeura, adica 2 pahare pline minus ce am mancat in timp ce le spalam :))
  • 200 g frisca batuta
  • 100 g zahar (150 g daca frisca nu e indulcita)
  • 1 plic gelatina
Mousse de ciocolata alba:
  • 250 g ciocolata alba
  • 200 g frisca lichida (smantana dulce)
  • 300 g frisca batuta
  • 1 plic gelatina
Sa incepem cu inceputul... adica sa calculam ce arie are vasul in care vom monta tortul, si se arie are tava in care vom coace blatul. Dupa cateva minute de dezbateri, ca doar suntem ingineri si trebuie sa avem o baza stiintifica, nu merge pe incercate... am decis ca tava de la aragaz este perfecta pentru o forma cu peretii detasabili de la Ikea (cu 23cm diametru si 7-8 cm inaltime a peretilor). Alta distractie a fost sa vedem cum incape aceeasi tava de la aragaz si in congelator, pentru ca.... da... va fi nevoie :))
Buuun, dupa ce am scapat de aceste griji, amestecam toate ingredientele pentru ornament si obtinem o pasta destul de tare, dar care poate fi intinsa. In tava de la cuptor punem hartie de copt si turnam decorul pentru tort. Cu o spatula, intindem in strat subtire si cat de cat egal, iar cu o furculita trasam dungi verticale/orizontale/curbe... cum va loveste inspiratia pe moment. Acum e momentul sa punem tava la congelator pana cand aceasta pasta va fi complet congelata.
Intre timp, pregatim aluatul: mixam ouale cu zaharul si zaharul vanilat pana se albesc (se deschid mult la culoare) si isi dubleaza cantitatea. Incorporam apoi faina, amestecand cu grija. Scoatem tava de la congelator si turnam aluatul peste decorul zimtat si inghetat. La noi au iesit aburi, suprinsi cat de cat si in poza. Dam aluatul la cuptor, pentru vreo 10 - 12 minute, la 180 de grade. Imediat dupa ce il scoatem de la cuptor, il rasturnam pe o suprafata presarata cu zahar pudra, ca sa nu se lipeasca. Taiem fasii pentru peretii vasului in care vom monta tortul, iar din restul aluatului ramas, potrivim cat sa acopere baza ei. In forma cu peretii detasabili asezam fasiile, cu partea ornata spre exterior, cu grija ca sa nu existe zone fara aluat.
Ok... partea cea mai complicata a trecut, acum ne ocupam de cele doua mousse-uri. Pentru primul mousse,  punem zmeura intr-un vas, impreuna cu zaharul la foc mic, iar dupa ce incepe sa fiarba, mai lasam 5-8 minute. Lasam sa se raceasca putin, si dam printr-o sita, ca sa oprim samburii. Daca siropul obtinut are mai mult de 500g, mai adaugati un plic de gelatina.
Punem gelatina la umflat in 20 - 30 ml de apa (cat sa o acopere) si o lasam 10 minute. Apoi o incalzim in baie de aburi (bain-marie), pana se dizolva complet, fara sa fiarba.
Cand siropul de zmeura este complet rece, il amestecam cu frisca si gelatina calduta spre rece. Omogenizam bine si turnam crema peste blat, cam pana la jumatatea peretilor. La noi a ramas mai mult, asa ca l-am pus intr-o cana, din care am testat mousseul :) Dam tortul la frigider 2-3 ore, pana se intareste mousseul de zmeura.
Pentru mousseul de ciocolata alba, punem pe foc frisca lichida, iar cand incepe sa fiarba adaugam ciocolata taiata cubulete si luam de pe foc. Amestecam pana se dizolva ciocolata si lasam sa se raceasca. Preparam din nou gelatina ca mai sus, iar cand amestecul de ciocolata e rece, adaugam frisca batuta si gelatina, omogenizam si turnam peste mousseul de zmeura.
Am ornat cu frisca si cu putina zmeura care a scapat nemancata cat timp asteptam sa se intareasca mousse-urile :))
Tortul este foarte racoritor si aromat, iar aspectul este cu adevarat deosebit. 




19 comentarii:

Mimmi spunea...

mmm ce bine arata,sunt sigura ca si gustul e foarte bun !

gaby_d spunea...

Vaaai, ce frumos!
Da' greu de facut:D.
Vreau de la voi :)))

sarah spunea...

foarte,foarte reusit atat aspectul cat si combinatia de arome,felicitari!

FLORY spunea...

Excelent,cand te delectezi cu o asemenea bunatate uiti de munca depusa.Felicitari,va pup!

Mihaela spunea...

Prezentare de zile mari! am citit de 2 ori ca nu intelegeam cum ai facut urmele pe blat, dar m-am prins pana la urma :) Arata asa bine mousse de zmeura si cel de ciocolata alba si parca imi imaginez ce bun trebuie sa fie!

Alice spunea...

arata senzational, nu mai zic de bun ce trebuie sa fie.
dar cam multa munca pe caldura asta...poate-l incerc pe la toamna, ca am pus niste zmeura la congelator :P
senzational de frumos, mai spusn inca o data!

Rosita Vargas spunea...

que maravilla de torta una verdadera exquisitéz,abrazos.

Carmen spunea...

Multumesc fetelor!
Pasam o feliuta virtuala spre voi, ca si noi am incuiat bucataria pe caldura asta :))
Mihaela, ma bucur ca s-a inteles ce am vrut sa spun :) Si eu am citit de vreo 2 ori inainte sa ma apuc de treaba, ca sa fiu sigura ca am priceput ce trebe facut :))
Rosita, gracias por su visita! Abrazos!

Miha spunea...

O prezentare excelenta! Arata grozav!

sara & Miki spunea...

Arata senzational. Sectiunea imi face cu ochiu s-o mananc. Pup!

Laura spunea...

deci.... m-ai lasat fara cuvinte; daca-l vede Luci s-a terminat :))))

Carmen spunea...

l-a vazut deja, ca i-a dat like :))))

Anonim spunea...

Cum e blatul asta al tau ?! E complex pentru ca are trei feluri de zahar:preferabil fin, 1 plic zahar pudra si la lingura tot pudra ?!Exemplifica, te rog.

Carmen spunea...

Anonim, multumesc de observatie! Pliculetul este de zahar vanilat (am corectat in reteta), zaharul tos e preferabil sa fie fin, deoarece se dizolva mai repede in oua, iar lingurile de zahar pudra se presara pe masa, ca sa nu se lipeasca blatul, cand il rastorni.

Anonim spunea...

Multumesc pentru raspuns. Un desert bun.

Liana10 spunea...

Felicitari pt.aragaz! Tortul arata senzational de fin si elegant! pupici

Carmen spunea...

Multumesc Liana! Pup!

Betty spunea...

F frumos, intr-adevar, Despre gust nici nu mai are rost sa vb :P

miremirc spunea...

wau ! Ce frumos este tortul !! Super :)