duminică, 12 februarie 2012

Linguine cu Scoici si Sos Cremos


Aceasta reteta este perfecta pentru o cina romantica, de Valentine's sau cu orice alta ocazie cand vreti sa sarbatoriti in doi. Se stie ca scoicile au proprietati afrodisiace, asa ca iata un punct in plus pentru reteta. Scoicile, cu cunoscutele lor proprietati afrodisiace, iar combinatia cu acest sos cremos si aromat este "match made in heaven". Si ca tot vorbeam de sosuri, am vazut ca pe siteul celor de la DivaHair gasiti o varietate de retete sosuri.
Pentru 2 portii avem nevoie de:
  • 120 g linguine
  • 500 g carne de scoica
  • 1 ceapa
  • 1 pahar vin alb sec
  • o lingura unt (20 g)
  • 2 linguri smantana pentru gatit
  • 2 rosii decojite (din conserva)
  • zeama de la un lime
  • 3 linguri ulei
  • 1 lingurita praf de ghimbir
  • patrunjel (proaspat sau uscat)
  • sare, piper
Fierbem pastele conform instrunctiunilor de pe ambalaj, iar intre timp pregatim sosul. Incingem 1 lingura de ulei, calim ceapa tocata marunt pentru 1-2 minute, nu mai mult. Adaugam ghimbirul, zeama de lime si paharul de vin si lasam sa fiarba vreo 10 minute, fara capac, pana scade lichidul la jumatate.
Strecuram sosul, aruncam bucatile de ceapa si punem restul din nou pe foc. E momentul pentru smantana, amestecam bine si adaugam rosiile tocate marunt si untul. Cand acesta se topeste, condimentam cu sare, piper, patrunjel, punem pastele peste sos si omogenizam. Oprim focul si pastram la cald.
Incingem restul de ulei in alta tigaie si calim scoicile, la foc iute, amestecand mereu. Nu e nevoie de prea mult timp, cam 3-4 minute. Adaugam scoicile peste paste, amestecam cu grija si aranjam pe farfurie. O cina perfecta, langa un pahar de vin alb si un decor romantic, iar daca mai conteaza, sunt cam 140 de calorii la 100 de grame.
Si pentru ca e o reteta cu dragoste, adica una din temele din aceasta luna de la Dulcea Romanie, vom participa cu ea la provocarea gazduita de Violeta.




2 comentarii:

Cristina spunea...

Excelente!

Mary spunea...

Woow! Ce bine arata!