joi, 1 martie 2012

Cum Dezosam si Pregatim Pieptul de Pui Pentru Snitele


M-am gandit ca ar fi utila o postare separata, ca sa va spun cum pregatesc pieptul de pui pentru snitele. Iar ca bonus, pentru ca de multe ori se intampla sa avem piept cu os si sa-l vrem sa-l folosim fara, va zic si cum il dezosez.
Pieptul de pui pe care l-am folosit in poze si in reteta de snitel vanatoresc era de la un pui de tara, de unde si grasimea mai galbena fata cea de la puii mai stresati :)
Luam pieptul spalat si curatat de pielita si il asezam pe un tocator. Cu un cutit ascutit si subtire taiem pe mijloc, pe langa os, dinspre partea mai subtire spre partea mai groasa, unde se afla iades-ul, cunoscut si ca wishbone. Stiti voi... osul acela pe care il rupi impreuna cu cineva si fiecare isi pune o dorinta, iar cine ia bucata mai lunga are sanse de implinire :) Coboram pe langa iades, desprinzand carnea de pe os, apoi taiem si pe langa osul ramas. Procedam la fel si pentru jumatatea cealalta de piept.
Acum ne-a ramas partea interioara a pieptului, pe care incepem s-o desprindem de osul pieptului, incepand tot din partea subtire, procedand la fel ca inainte.
Cam asa arata fileurile din pieptul de pui si carcasa ramasa, care poate fi pusa la congelator. Carcasele de la 2-3 pui pot fi folosite pentru o supa de pui, foarte utila in mai multe retete.
Daca va e mai usor, inainte de a incepe operatiunea de dezosare, taiati piepul pe jumatate, pe lungime.
Cu pieptul dezosat puteti face orice: tocanite, mancaruri chinezesti, il puteti toca pentru diverse retete. Aici va mai spun despre cum sa il pregatim pentru snitele.
Bucatile cele mari le taiem in doua, separand partea mai groasa de cea mai subtire. Impartim partea cea mai groasa in doua pe grosime, lasand cam 1 cm in capat, ca sa putem sa desfacem cele doua jumatati, dar cat sa ramana unite.
Pe rand, punem fiecare bucata de carne intre folii de plastic si o batem cu ciocanul de snitele, cu grija ca sa nu se rupa carnea. Intoarcem pe cealalata parte si incercam sa obtinem snitele cat mai subtiri.
Sper sa va fie de folos acest mic tutorial :)

Niciun comentariu: