vineri, 11 mai 2012

Halloumi cu Legume pe Gratar

Atunci cand ramanem in pana de idei, luam la rand cartile din dotare si rasfoim pana gasim ceva coafant :) Asa am nimerit peste aceasta reteta, din cartea lui Gordon, Bucataria Lumii. Dupa ceva cautari si priviri mirate de la vanzatoare, am gasit branza halloumi in piata la Floreasca, la magazinul de specialitati grecesti. Cu aceasta ocazie am folosit un nou gadget, si anume pulverizatorul de ulei, din setul pentru salata de la Kitchen Shop.

Pentru 2 portii avem nevoie de:


  • o vanata potrivita
  • 250 g rosii cherry
  • 100 g masline de orice fel preferati
  • 100 g masline fara samburi (am folosit rondele)
  • 100 - 150 g halloumi
  • 50 - 60 ml ulei de masline
  • otet
  • 1 lingura faina
  • o legatura patrunjel
  • cateva frunze de menta (optional)
  • sare, piper, oregano

Taiem vanata rondele, le presaram cu putina sare si le lasam vreo 20 de minute, ca sa scurga apa. Taiem rosiile pe jumatate si le asezam intr-un bol.
Prajim vinetele pe gratarul incins, stropind din cand in cand cu ulei de masline. Daca aveti un pulverizator ca acesta, e foarte usor :) Vinetele prajite le punem in acelasi bol cu rosiile.

Punem in vasul mixerului cu picior vertical sau in blender urmatoarele ingrediente: maslinele fara samburi, 40 - 50 ml ulei de masline, putina sare, piper, oregano si mixam pana obtinem o pasta.
Jumatate din pasta de masline, patrunjelul si menta tocate le punem peste legume si amestecam.
Taiem halloumi felii potrivite, le dam prin faina, la fel ca pe snitele si le prajim pe gratar pana se rumenesc, pe ambele parti.
Asezam pe farfurii mai intai amestecul de legume, apoi bucatile de branza prajita pe care le ungem cu pasta de masline ramasa. Servim imediat, inainte sa se raceasca.



3 comentarii:

The Wandering Oltean spunea...

Dupa ingrediente... buna!!! Si arata nice!!!
Halloumi.. asta e prima oara cind aud de brinza asta. Cu ce alta brinza seamana la gust?

Carmen spunea...

Si pentru noi a fost prima oara cand am incercat halloumi :) Mie mi s-a parut ca seamana cu telemea de vaca, o branza mai tare, potrivit de sarata, care se topeste la temperaturi mai mari si poate fi prajita pe gratar sau in tigaie.

Ioana V. spunea...

ceva tare bun!