miercuri, 23 ianuarie 2013

Pasta de Avocado


Dupa salata super sanatoasa de zilele trecute am mai pregatit o gustare cu avocado, fiindca este un fruct foarte sanatos. Wiki zice ca ar avea o multime de proprietati, printre care: grasimi monosaturate (din alea bune pentru inima, care ajuta la scaderea colesterolului), vitamine din complexul B, potasiu, vitamina K si E.
Ca o completare la beneficiile avocado-ului, am pus si putin usturoi. Dar sa va spun in doua vorbe cum e cu reteta.
Am folosit:
  • 1 avocado copt
  • 1-2 catei de usturoi
  • 1 lingura ulei de masline
  • 2-3 linguri zeama de lamaie
  • Un praf de sare si unul de piper
Avocado l-am taiat pe jumatate si i-am scos samburele. Apoi l-am curatat de coaja si l-am taiat bucati, pe care le-am zdrobit cu o furculita. Puteti folosi si piciorul vertical al mixerului, dar pentru ca am dorit o textura in care sa se simta si bucatele de avocado, am preferat furculita.
Adaugam si celelalte ingrediente in compozitie, omogenizam si am terminat de pregatit un dip foarte sanatos. La fel ca la celelalte dipuri pe care le-am facut, am taiat betigase din morcovi, ardei si celery. Dar si cu o bucata de paine, pasta de avocado este excelenta.





Printeaza reteta (fara imagini)

3 comentarii:

Unknown spunea...

O prezentare superba si un blog minunat! Felicitari!

Carmen spunea...

Multumesc mult :)

ReteteSavuroase spunea...

Foarte frumos arata si intradevar, foarte buna pentru sanatate. Sa tot mananci asa o bunatate.